Pădurea dintr-un copac

107x61,5 si 36x58 Lucrarea pornește de la ideea copacului ca martor al vieții. Tăiat, el nu dispare, ci își mută existența în memorie. Coroana, transformată într-un ochi, sugerează o conștiință care continuă să privească, iar trunchiul devine un corp al acumulării – un spațiu care a reținut prezențe, mișcări și timp. Păsările și urșii apar ca forme-fantomă, semne ale vieții care a trecut prin copac fără a-i aparține. Ele sunt amintiri, nu reprezentări realiste. Pânzele întinse pe crengi funcționează ca fragmente de poveste, ca niște suprafețe fragile pe care memoria se sprijină temporar. „Pădurea dintr-un copac” vorbește despre concentrarea experienței: într-un singur martor se adună o lume întreagă. Lucrarea nu tratează tăierea ca pe un sfârșit, ci ca pe un transfer — din materie în amintire, din prezență în ecou.